Despre democrație pe înțelesul copiilor

Să le vorbim copiilor noștri despre democrație este o datorie la fel de vitală ca și discuțiile despre sex. Ele trebuiesc începute încă de acasă și nu trebuiesc lăsate pe seama grădiniței, a școlii sau a altor factori sociali.  În mod cert, este de 10 ori mai complicat să înveți un copil ce este un referendum sau ce sunt petițiile online, dar cu siguranță există modalități de a o face.

Democrația este un concept foarte abstract și greu de înțeles, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Noțiunea vine de la grecul demos, care înseamnă popor, și de la kratos, care înseamnă putere și poate că anume așa copiii percep cel mai bine conceptul. Este atât un proces, cât și un scop, potrivit Națiunilor Unite.

Educația civică începe de acasă și de la vârste fragede, vorbind despre proteste, despre alegeri. Copiii trebuiesc încurajați să pună întrebări sau să vorbească atunci când nu sunt de acord.

Mai în glumă, mai în serios, subiectul l-am abordat acasă, fără să ne așteptăm ca el să fie adus în discuție într-un asemenea context.


După ce s-a spălat pe dinți și și-a pus pijamaua cu avioane, Bogdan vine în camera lui, urcă în pătuț și își trage pilota peste picioare, lăsând un colț de pat și pentru mine. Avem ritualul nostru de citit sau povestit înainte de somn, așa că aveam deja pregătite două cărți din care știam că îi place să lecturez.

  • Citim sau povestim?, îl întreb eu ca de fiecare dată. În general, mă pune să îi citesc atunci când e foarte obosit și nu mai are forțe să mai spună câte ceva, iar când este în formă și i-a mai rămas ceva energie, obișnuim să povestim și să ne imaginăm tot felul de scenarii.
  • Mami, azi nu vleau povești, mai bine spune-mi desple democlație! (nr. lui încă nu-i iese r-ul, dar pentru o mai bună înțelegere a poveștii, vom ignora acest aspect)

Am rămas perplexă, pentru că nu mă așteptam la un astfel de subiect de discuție la ceas de seară. De cele mai multe ori povestim tot felul de întâmplări de la grădiniță, situații din basme sau fantasmagorii inventate de amândoi. Dar despre democrație, ce aș putea să îi spun eu unui copil de 5 ani…

  • Dragul meu, democrație este atunci când toți oamenii care locuiesc într-o țară sau într-un oraș sunt importanți, iar toate deciziile se iau numai după ce au fost întrebați. Mai ții minte când am fost să votăm?
  • Da! Atunci când m-ai lăsat pe mine să pun plicul în cutia aceea mare și am făcut și o poză pentru bunicu’ din Anglia!
  • Exact! Să știi că atunci am ales oamenii care vrem să ne conducă țara. Atunci noi am fost întrebați cine credem că este cel mai bun și mai competent ca să fie președinte. Și așa au făcut toți adulții.

Mă gândesc că am scăpat ușor, deși el este foarte curios din fire, așa că mă așteptam la o suită de de ce – uri. Îmi ia mâna de sub capul lui și începe să se joace cu degetele, repetând pe silabe de-mo-cla-țiede-mo-cla-ție, după care exclamă:

  • Mami, dar oamenii de la conducere fac ce vor ei?
  • Nu fac ce vor ei, iubitule! Ei fac doar ce este mai bun pentru noi toți. Ei fac niște promisiuni atunci când sunt aleși, au un plan și se țin de el atât timp cât sunt la conducere. Iar dacă vor vrea să facă și altceva decât au promis, îi pot întreba pe cetățeni dacă sunt de acord. Asta se numește referendum, puiule!

Urmează din nou un moment de liniște, după care îl văd iarăși jucându-se medidativ cu degetele, de parcă socotea ceva, după care îngână cu lâlâitu-i caracteristic – le-fe-len-dum!

  • Mami, dar dacă ei fac prostioare?
  • Nu ar trebui să facă prostii, că doar de asta au fost aleși! Dar dacă totuși se întâmplă ca cineva să nu se țină de cuvânt, oamenii le pot spune că sunt nemulțumiți. Câteodată ies în stradă să spună că nu sunt de acord, alteori fac petiții, iar părerea lor este ascultată.

Pauză, văd că nu zice nimic, dar nici nu dă semne că ar vrea să adoarmă. Aștept un nou de-ce, deși mi-e cam greu să îi spun unele chestii pe limba lui.

  • Mami, dar câți ani are democrația?
  • Bună întrebare, puiule! Se spune că ar avea cam 30.
  • Exact ca tine, mami! Deci este la fel de frumoasă și de puternică!, exclamă el cu zâmbetul până la urechi.

M-a cam pus la zid cu tema din seara asta, dar zic să-l întreb dacă am reușit să îi explic pe înțelesul lui.

  • Puiule, spune-mi sincer, măcar ai înțeles ceva?
  • Da, mami! E simplu! Am înțeles că atunci când eu vreau să mănânc acadele și tu nu mă lași, nu e democrație! Vreau să facem un le-fe-len-dum despre dulciuri!

Provocarea de a scris despre democrație a fost lansată de Democracy Mania, o comunitate a oamenilor care cred în democrație și în valorile acesteia, care au înțeles că dezvoltarea propriei națiuni reprezintă responsabilitatea fiecăruia și că viitorul se află în mâinile noastre, ale tuturor. 

P.S. Articolul acesta a fost scris pentru proba a 14-a din SuperBlog. Surse foto: Democracy Mania, Pixabay Royalty Free

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s