(im)perfect

Estimarea noțiunii de timp nu a fost niciodată un punct forte în CV-ul partenerului meu de viață și călătorii, dar l-am luat de soț, gândindu-mă că doi oameni punctuali nu au cum să coexiste. Așa se face că ne-am luat și unit destinele exact ca două piese de puzzle care se potrivesc și completează reciproc. Eu perfectă, el imperfect, dar noi ne potrivim – exact ca în melodia aceea 🙂

Mai mereu alergăm după metrou, după tren sau spre aeroport, dar asta face parte din farmecul vieții de cuplu.

Diminețile sunt momentul meu preferat. Pentru că el întotdeauna consideră că mai avem timp, iar eu mereu afirm că întârziem.

În drumul nostru spre muncă, aproape de gura de metrou există un stâlp cu un panou mare cu afisaj electronic, acolo mereu mă uit cât e ceasul, deși aș putea cu ușurință să o fac scoțând telefonul din buzunar. Bine, el mai arată și data și temperatura de afară, dar pentru mine nu are importanță decât ora. Iar când văd că nu mai am decât două minute până vine metroul, încep să transpir, mi se umflă o venă în frunte și îmi vine să mă teleportez direct pe peron. Viața de corporatist m-a determinat să iau un anumit tren, la o anumită oră, în așa fel încât să nu prind mușuroiul de furnici cu cartela agățată la gât la stația Unirii.

Se spune că persoanele care întârzie nu resimt aceeași presiune și același stres de a ajunge mereu la timp, nu sunt la fel de preocupați de respectarea termenelor limită și sunt, în general, mult mai relaxați. Aceste lucruri îi ajută să aibă o tensiune mai scăzută, un risc scăzut de a face boli cardiovasculare, risc scăzut de atacuri cerebrale, dar și risc scăzut de a suferi de depresie. Iar toate acestea pot contribui la creșterea speranței de viață.

S-au făcut și cercetări despre cei care se lasă așteptați, iar Diana DeLonzor, autoarea cărții Never Late Again, afirmă că persoanele care întârzie au o atitudine mai optimistă, dar și mai nerealistă. Optimistă, pentru că nu se pricep să estimeze corect timpul, considerând că au timp să facă foarte multe lucruri într-un interval de timp anumit.

Se pare că noi, perfecționiștii și mereu punctualii, vom trăi mai puțin. Pentru că ne stresăm mai mult și ne facem o tonă de griji cu multe scheme în cap.

Dar, ca o perfecționistă ce sunt, mi se întâmplă de nenumărate ori să iau metroul în direcția greșită, să încurc Titan cu Vitan, să confund tramvaiul cu troleibuzul sau să uit la ce etaj am parcat mașina, chiar dacă afișajele parcărilor sunt făcute ca pentru copii – lebede, maimuțici și elefanți.

Articol scris pentru proba 15 din SuperBlog.

Un gând despre „(im)perfect”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.