Ce-ai cu mine și CEAI cu mine. O provocare marca FARES

De foarte multă vreme mi-am propus să îmi rezerv pe zi câte 5 – 10 minute de introspecție în care să le dau voie gândurilor interioare să își spună cuvântul. Clipe dintr-acelea în care să pun pe pauză tot ce înseamnă mămicie, job, casă, bucătărie și să ascult vocea mea interioară care tot încearcă să se facă auzită.img_3411

Acum vreo doi ani, înainte să ies în concediul de maternitate, aveam două momente care înlocuiau orice vizită la psiholog ori discuție cu cea mai bună prietenă – urcările pe munte și spălatul vaselor. Recunosc cu mâna pe inimă că zi de zi îmi ofeream 10-20 de minute ca să mă ocup de vase, dar și de mine, în același timp. Le înmuiam în multă spumă, iar când ajungeam să le clătesc, simțeam că las curate atât vasele, cât și gândurile. Un întreg ritual de reflecție și psihanaliză.

Iar în momentele în care îmi dădeam seama că n-am atâtea oale și tigăi de curățat câte gânduri de ordonat, luam calea muntelui. Și urcam pe cele mai înalte culmi ale Pietrei Craiului și Bucegilor, mergeam pe creste și pe poteci cu marcaje abia-abia vizibile, iar când ajungeam în vârf, sentimentul de împlinire trecea dincolo de limita cerului.

De când cu mămicia, am renunțat la urcările pe munte. Obișnuim să ne aventurăm periodic pe poteci cu drum familial, însă nu reușesc să îmi adun ideile atunci când știu că domnișorul toddler cere 76 de chestii concomitent. Nici vase nu mai spăl, pentru că am externalizat acest serviciu către o mașină care asta știe să facă.

Așa că (teoretic) am mai mult timp pentru mine și pentru ideile care-mi mișună prin creier.

La un ceai cu mine. If you can’t go outside, go inside.

Fericirea vine din interior, o spun atât cei care se ocupă de partea fizică, cât și psihologii. Mie nu mi-a plăcut niciodată liniștea și cumva am simțit dintotdeauna nevoia de zumzet, nevoia să ascult pe cineva sau ceva pe fundal.

Am vrut să văd cum și dacă #suntbinecumine , așa că am decis să petrec 3 ședințe în compania mea alături de trei ceaiuri din plante alese din gama Fares. Știu, este mult spus ședințe, mamele vor înțelege, pentru că momentele mele de respiro durează cam cât doarme puiul de om căruia i-am dat viață. Unele mame nu știu încotro s-o apuce și ce să facă mai întâi atunci când le adorm copiii. Altele preferă să se odihnească. Eu alternez, uneori îmi vine să răstorn munții în așa-zisa pauză de prânz, alteori mă simt doborâtă și mă reîncarc.

În prima zi am decis să stau în TIHNĂ. Am știut că trebuie să desfac pachetul roz, pentru că a fost o zi de luni precedată de un weekend cum nu se poate mai agitat și mai haotic.

Mi-am pus pliculețul în cana cu pisici, am turnat peste el apa clocotită și l-am lăsat să se infuzeze conform instrucțiunilor de pe pachet. Mirosul lui mi-a amintit de ceaiul pe care îl beam atunci când eram la grădiniță și pe care îl recunoșteam dintr-o mie și una de arome și combinații. Mușețelul mă duce cu gândul la copilărie, când nu aveam absolut nici o grijă și îmi doream enorm de mult să ajung om mare. M-a dus în curtea grădiniței unde ne petreceam o mare parte din zi, unde ne jucam de-a magazinul și aveam frunze în loc de bani și de unde rupeam trandafiri ca să facem dulceață în chicineta improvizată sub tobogan.

Am simțit o imensă relaxare în fiecare celulă din corp.

Apoi am cuprins cana cu ambele palme și am ajuns la târgul de Crăciun, când îmi încălzeam mâinile de paharul cu vin fiert. M-am și imaginat pe la piețele de sărbători, căutând un pahar de vin fierbinte și un baton de ciocolată de casă de la comercianții locali.

E de la mandarine! Și de la cuișoare!, mi-a șoptit ființa aceea interioară care trăiește în fiecare din noi și a cărei voce o auzim atunci când lecturăm ceva.

Somnul de prânz de marți m-a dus în ziua în care am fost MIREAS(m)Ă. N-a fost nevoie să răsfoiesc prin pozele de la nuntă, pentru că aroma de busuioc m-a dus exact în fața altarului.

M-a dus în ziua aceea ploioasă de iunie în care am intrat în biserică la brațul lui tata. Mi-am amintit că îmi spusese bunică-mea că eu sunt de vină că îmi plouă la nuntă, pentru că am mâncat direct din cratiță. Știu că atunci i-am zis că e doar o vorbă din popor, însă în sinea mea i-am dat dreptate. Știa ea ce știa!

Nu mai băusem până atunci niciodată un ceai de busuioc. Însă în mod cert m-a făcut să mă gândesc la cele mai sacre momente din viața mea. A fost un fel de spovedanie a mea cu mine însămi, o destăinuire a mea față de mine.

Am privit apoi puiul de om care dormea profund lângă mine și am simțit și mai multă pace în jur.

Pentru ședința de miercuri am păstrat VIGOAREa. Miercuri a fost ziua în care am decis să fac cele nefăcute în timpul somnului de prânz al puiului de om.

M-am mișcat exact ca un titirez prin casă, am strâns jucării din cele mai strâmte colțuri, am șters praful și am tocat legume pentru o supă. Am făcut toate astea în liniște, sorbind periodic din ceaiul cu aromă pregnantă de ghimbir și măceșe.

M-am revăzut pe mine gravidă, pe ultima sută de metri, atunci când instinctul de cuibărire – baby nesting-ul – era atât de prezent, încât nu îmi găseam nici o secundă liniștea. Toată sarcina am băut ghimbir cu lămâie, de plăcere, iar ceaiul acesta m-a dus cam prin luna a noua, când mă cățăram pe pervazul de la etajul 7 să agăț draperiile. Nu știu cum de aveam atât de multă energie în momentele acelea.img_5384

FARES – cumpăr local. Românesc.

Încă de prin martie, de când a început pandemia, mi-am propus să consum local, autentic și românesc. Și este un îndemn pe care l-am transmis cât am putut eu de mult prietenilor, rudelor, cunoștințelor și oamenilor din online.

Fares este unul dintre producătorii românești cu care sunt familiarizată de ani buni, pentru că am avut de-a face cu ei de prin adolescență, când urmăream serile de Dansez pentru tine. Îmi răsună și acum în minte vocea Iuliei Vântur care menționa, aproape înainte de fiecare pauză publicitară –  partenerul emisiunii – Fares Orăștie.

Am fost și am rămas client Fares, pentru că sortimentele de produse au evoluat odată cu mine. Mi s-au schimbat gusturile și preferințele, însă am găsit de fiecare dată ceva care să mi se potrivească.

Acum, mai mult ca niciodată, vă îndemn să vă orientați spre producătorii locali!

fares-300x300

PS. Această confesiune a fost scrisă în cadrul ediției de toamnă a SuperBlog 2020, sponsorul probei FARES 

Un gând despre „Ce-ai cu mine și CEAI cu mine. O provocare marca FARES”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.