Arhive etichetă: favi.ro

Dragoste în vremea pandemiei

Suntem ființe sociale, iar asta spune totul. Cel puțin mie, burlac cu vreo 20 de ani de experiență de umblat feteleu, mi-a fost foarte greu să suport cele două luni de stare de urgență. Bine, primele două săptămâni a fost mai complicat, că după aceea am găsit eu ac de cojoc….ăăă, adică cojoc pentru acul meu!

De când șefii de la muncă ne-au trimis să lucrăm de acasă, mi s-a cam redus porția de atenție pe care o primeam zilnic din partea femeilor.

Lucrez într-o corporație în care abundă sexul frumos, așa că este lesne înțeles că mereu am fost cel mai adorat bărbat de pe etaj. Fetele mă chemau întotdeauna la cafea, în pauza de țigară țineau musai să le însoțesc, chiar dacă vorbeau mai mult despre shopping, iubiți și pensule de machiaj,  la prânz mă întrebau dacă vreau să mănânc cu ele, iar când se decidea să fie cheat day și comandau pizza, eram întrebat dacă vreau și eu. De fiecare dată mă prefăceam că sunt la curent cu ce bârfeau ele pe-acolo și mă dădeam implicat în toate evenimentele organizate la birou. Dacă se decidea că avem zi de pink friday, puneam cămașa roz și făceam furori. Citește în continuare Dragoste în vremea pandemiei